Clinica Korall, Piața Eroilor Revoluției nr. 22  contact@dermatologsatumare.ro    0745049953

Biorevitalizare Cutanata

Procedura Inovatoare si Eficienta pentru reactivarea productiei endogene a colagenului tisular. Modificarile care apar la nivelul dermului si epidermului dupa o anumita varsta (riduri, laxitate cutanata, pigmentare, etc.) au ca principala cauza imbatranirea si/sau fotoimbatranirea cutanata. Acest fenomen se datoreaza in special intensificarii procesului de degradare a componentelor matricei extracelulare, scaderea numarului si vitalitatii celulelor tesutului conjunctiv si, implicit diminuarea sintezei de neocolagen.

Studii clinice recente au demonstrat ca pielea poate fi stimulata sa-si imbunatateasca alterarile calitative si cantitative prin introducerea pe cale intradermica a unor substante biologice capabile sa induca o biorevitalizare a dermului si implicit sa contracareze efectele imbatranirii cutanate.

Biorevitalizarea reprezinta un adevarat tratament al imbatranirii si fotoimbatranirii cutanate. Obiectivul tratamentului este de a reconstitui elementele matricei extracelulare, regenerarea tesuturilor, estomparea ridurilor si restabilirea elasticitatii, hidratarii si tonusului cutanat.

In producerea de colagen fibroblastii utilizeaza un suport nutritiv ~aminoacizii~ cu rol esential pentru sinteza proteinelor. Este demonstrat stiintific ca sinteza colagenului nu poate avea loc decat daca toti aminoacizii care fac parte din componenta sa sunt prezenti. Cu cat este mai mare cantitatea de aminoacizi la nivelul pielii, cu atat mai mult creste numarul si vitalitatea celulelor care produc colagen ; in consecinta aspectul pielii este vizibil imbunatatit.

Datorita proprietatilor sale, acidul hialuronic este in prezent cea mai utilizata substanta pentru biorevitalizarea cutanata. Acesta se gaseste in cantitati mari in matricea extracelulara si retine apa la acest nivel, stimuland puternic fibroblastii pentru sintetizarea de noi structuri de colagen. Studiile clinice au demonstrat a, actionand in sinergie cu aminoacizii, acidul hialuronic are un rol deosebit de important in refacerea matrix-ului extracelular si stimularea fibroblastilor pentru neosinteza colagenului.

In cabinetul nostru, efectuam injectari cu Jalupro si Jalupro HMW. Aceste substante sunt combinatii de aminoacizi cu acid hialuronic si actioneaza localizat, rezultatele fiind imediate si naturale. Sunt biocompatibile, testate clinic cu un profil inalt de siguranta si eficienta. Sunt indicate in tratamentul ridurilor, a liniilor de expresie si fumat, piele atonica si deshidratata, estompare cearcane, laxitate cutanata.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii